Crăciunul în Filipine a fost întotdeauna un act de sfidare colectivă — o reafirmare anuală că bucuria poate fi încă cioplită din greutăți și speranța poate supraviețui chiar și atunci când guvernarea nu reușește să protejeze chiar oamenii pe care promite să îi servească. 

În strălucirea blândă a felinarelor, căldura familiilor care se adună în ciuda prețurilor în creștere și a oportunităților în scădere, se descoperă reziliența încăpățânată a unei națiuni care refuză să se ofilească.

În acest an, țara se află la o intersecție mai ascuțită, mai periculoasă. Dezastrele naturale devin mai intense, calamitățile cauzate de om devin mai îndrăznețe, iar vânturile politice și economice par să sufle mai puternic împotriva celor care au deja cel mai puțin în viață. Crăciunul nu poate șterge această realitate; poate doar să o lumineze.

Peste tot în arhipelag, familiile care se reconstruiesc după furtuni se confruntă cu o furtună și mai devastatoare — una stârnită nu de natură, ci de mâinile corupte ale celor însărcinați să conducă. Miliarde alocate pentru controlul inundațiilor dispar în buzunarele combinatorilor și în rețelele îngrășate de patronaj. 

Fondurile publice destinate spitalelor, sălilor de clasă, agriculturii și transportului sunt deturnate în casieriile private ale politicienilor care tratează bugetul național ca pe pușculița lor personală. Inflația s-ar putea să fi scăzut pe hârtie, dar experiența trăită a filipinezilor spune o poveste mai dură: salarii care nu mai ajung până la jumătatea lunii, facturi la electricitate și apă care cresc continuu, și o piață a muncii slăbită de scandalurile de guvernare care îi sperie pe investitorii de care economia are disperată nevoie. În acest mediu, săracii sunt împinși nu doar la margini — ci peste ele.

Și totuși, chiar și în mijlocul acestui peisaj sumbru, ceva altceva se mișcă sub suprafață. Deziluzionarea se transformă în discernământ. Comunitățile lovite de dezastre recunosc că vulnerabilitatea climatică este inseparabilă de vulnerabilitatea la corupție. Cetățenii văd că fiecare centru de evacuare nelivrat, fiecare proiect guvernamental supraapreciat și fiecare contract direcționat către cronii lărgesc prăpastia dintre supraviețuire și catastrofă. 

Cadoul nedorit pe care 2025 l-a pus sub bradul fiecărui filipinez este claritatea: țara nu își poate permite nici lideri care profită de durerea poporului lor, nici nu poate continua să scuze o cultură politică care recompensează impunitatea și puterea dinastică în detrimentul meritului și responsabilității. (Urmărind banii, expunând rețeaua: Un an de investigații Rappler)

Anul care urmează va testa dacă această claritate înflorește în curaj. Anul viitor nu este doar un alt ciclu electoral — este un referendum asupra tipului de națiune pe care suntem dispuși să devenim. 

Vom permite acelorași familii care tratează funcția publică ca pe o moștenire să ne continue dictarea destinului? Vom continua să tolerăm oficiali care se îmbogățesc în timp ce copiii din centrele de evacuare dorm pe podele reci? Vom continua să aplaudăm „oameni puternici" care vorbesc despre ordine în timp ce seamănă frică, sau ne vom preface că nu vedem cum corupția îi jefuiește pe săraci cu mult înainte ca vreun taifun să o facă? Sau vom insista în sfârșit pe lideri care înțeleg că serviciul public este un sacrificiu, nu o franciză — lideri care construiesc instituții suficient de puternice pentru a rezista furtunilor, nu scheme suficient de puternice pentru a rezista auditurilor?

Crăciunul ne invită nu doar la gingășie, ci și la adevăr. Adevărul este că Filipinele se află într-un moment de balansare. Fragilitatea noastră democratică se arată. Traiectoria noastră economică este incertă. Răbdarea noastră, întinsă subțire de nedreptate, se uzează. Dar același sezon ne amintește, de asemenea, că transformarea — a indivizilor, a societăților, a națiunilor — începe în liniște, în pâlpâirea convingerii, în hotărârea oamenilor obișnuiți care cer mai mult pentru că știu că merită mai mult.

Pe măsură ce focurile de artificii pocnesc și vocile corului se înalță în acest Crăciun, fie să purtăm un tip diferit de rugăciune în noul an: să găsim curajul colectiv de a rupe ciclurile care ne-au frânt generații întregi; să respingem liderii care ne fură; să îi ridicăm pe cei care au fost ignorați; să ne amintim că guvernarea nu este un spectacol de putere, ci o încredere sacră. Și fie ca toți noi să insistăm — în sfârșit, cu fermitate — pe un Filipine unde calamitățile nu devin oportunități pentru corupție, ci catalizatori pentru reformă.

În acest Crăciun, națiunea stă rănită, dar trează. Și nu există cadou mai mare pe care ne-l putem oferi unii altora decât angajamentul ferm de a construi o țară în care speranța nu este doar simțită în timpul sărbătorilor, ci trăită în fiecare zi a anului.

Crăciun fericit, tuturor! – Rappler.com

Faceți clic aici pentru mai multe articole Vantage Point.